În contextul derulării "Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană", informăm persoanele interesate că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba este autoritatea locală competentă pentru autorizarea acestora (la nivelul județului Alba).
Centru pentru prelucrarea laptelui, închis de DSV single 30/10/2018 | 0 Comentarii. Controalele nu vor înceta nici în perioada următoare. Inspectorii DSV îi avertizează pe cei care încalcă legislația sanitar-veterinară că nu vor trece cu vederea eventualele nereguli și vor aplica sancțiuni drastice. Vezi articol pe Acces TV
Prelucrarea laptelui mai este semnalată în perioada 500-100 Î.H. la sciţi, traci, germani şi tătari care prelucrau laptele de iapă; la popoarele semite laptele era obţinut de la oi şi capre. Laptele şi brânzeturile constituiau produse importante la greci şi romani; în Roma şi Atena existau pieţe pentru vânzarea produselor lactate.
Tehnologia laptelui de consum De regulă, procesul tehnologic de fabricare a laptelui de consum începe imediat după muls, când acesta este supus unor operaţii de condiţionare, urmate de prelucrarea propriu-zisă. Păstrarea calităţii iniţiale a laptelui este un lucru extrem de important deoarece prin compoziţia sa chimică, bacteriile
Încălzirea laptelui - procesul de îmbătrânire a laptelui, efectuat la o temperatură de 85-99 ° C timp de cel puțin 3 ore sau la o temperatură de 105 ° C timp de cel puțin 15 minute. Aceasta reduce valoarea biologică a laptelui, dar dobândește caracteristicile organoleptice caracteristice - gust și miros de nuci, cremă sau maro deschis.
Creşterea ovinelor reprezintă o tradiţie multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activităţi tradiţionale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunţat caracter specific local sau regional (diferite sortimente de brânzeturi, specialităţi din carne de oaie, articole de
WG2EG.
la un centru de prelucrare a laptelui